Viviana:
Unul dintre subiectele care mă preocupă în această perioadă este percepția asupra singurătății. Astăzi îți propun să privim acest fenomen dintr-o perspectivă mai puțin discutată.
Pe măsură ce creștem, descoperim că nu ne mai potrivim cu toți prietenii sau apropiații noștri. Această nepotrivire nu înseamnă însă că ei și-au schimbat esența, ci mai degrabă că dinamica relației se modifică. De multe ori, transformarea noastră interioară poate stârni reacții neașteptate din partea celorlalți.
Partea cea mai dificilă a schimbării de sine nu este întotdeauna legată de noile obiceiuri pe care alegem să le cultivăm, ci de distanțarea de oamenii care ne mențin ancorați în vechea noastră versiune.
Oamenii nu doar că își amintesc cine am fost, ci și întăresc permanent această imagine. De aceea, reinventarea personală se poate simți ca o încercare de a evada dintr-o închisoare invizibilă. Psihologia psihanalitică numește această dinamică ‘’object relations’’.
🪞 Charles Horton Cooley descria acest fenomen prin conceptul de „Eul în oglindă” (**Looking-glass self)**: ne construim identitatea privind reflexia noastră în ochii celorlalți.
În psihologia socială, ‘’**Self-verification theory’’,** arată că oamenii preferă interacțiunile în care li se confirmă imaginea pe care o au deja – despre ei înșiși și despre ceilalți. Când acest tipar este perturbat, apare fricțiunea.
Un studiu celebru a arătat că participanții cu o imagine de sine scăzută alegeau să interacționeze cu persoane critice, mai degrabă decât cu persoane care îi lăudau. Cu alte cuvinte, chiar și atunci când este negativă, coerența identității oferă mai multă siguranță decât incertitudinea unei validări pozitive.
📚 Exemplele abundă în istorie și literatură:
Înainte de convertire, Sfântul Augustin era renumit pentru hedonismul său. După întoarcerea sa dramatică către credință, i-a fost dificil să-și convingă vechii prieteni că nu mai era aceeași persoană. Rezistența lor nu venea doar din scepticism, ci și din faptul că noul Augustin nu se potrivea cu imaginea pe care o aveau despre el.
În romanul lui F. Scott Fitzgerald, ‘’The Great **Gatsby’’** a început viața ca James Gatz, un tânăr sărac de la fermă, disperat să-și depășească originile. Încercând să se reinventeze ca un milionar strălucitor, Gatsby se confruntă cu refuzul mediului din jur: oamenii continuă să-l reducă la „străinul ambițios”. Reinventarea lui se prăbușește sub greutatea refuzului colectiv de a-și actualiza percepția despre el.
Nelson Mandela a început ca un revoluționar aprins, pledând pentru rezistență armată împotriva apartheidului. Când a ieșit din închisoare după 27 de ani, adepții săi se așteptau să iasă învins și răzbunător. În schimb, el a întruchipat reconcilierea. Această reinventare a prins cu adevărat doar când Mandela a pășit pe scena mondială, mult dincolo de cercurile care îl cunoșteau pe vechiul Mandela.
David Bowie a început ca muzician în Londra, încercând să se facă cunoscut într-un mediu convențional. Succesul său a venit prin auto-reinventare constantă: Ziggy Stardust, Thin White Duke și altele. Fiecare transformare cerea însă să lase în urmă un cerc, un oraș sau un public, pentru că cei care îl cunoșteau prea bine nu se puteau abține să nu se agațe de vechiul Bowie.
Sfântul Pavel, odinioară Saul, faimos pentru persecutarea creștinilor, s-a transformat după convertire în cel mai aprig apărător al lor. Totuși, mulți credincioși nu aveau încredere în el; nu puteau să-l vadă altfel decât pe vechiul Saul. Au trecut ani de călătorii și comunități noi până când identitatea sa ca Pavel a fost cu adevărat acceptată.
👥 Iar în viața de zi cu zi, tiparul se repetă:
Prietenul care a renunțat la alcool fusese odată partenerul de încredere pentru escapade, dar noua sa sobrietate tulbură dinamica grupului și scoate în evidență obiceiurile mai puțin sănătoase ale celorlalți.
Colegul timid care a devenit încrezător îi lipsește previzibilitatea liniștită, iar asertivitatea sa actuală este percepută de unii ca aroganță.
Tânărul adult care se întoarce acasă de Crăciun si fusese odată un adolescent stângaci; indiferent cât de mult a crescut, familia continuă să-l trateze ca pe un copil, infantilizându-l.
Pe scurt: schimbările noastre nu sunt mereu primite cu entuziasm, pentru că îi obligă pe ceilalți să își rescrie poveștile despre noi, este obositor să țină pasul și le evidentiază slăbiciunile, așa că încearcă să te descurajeze.
Adevărata transformare nu înseamnă doar construirea unui sine nou, ci și evadarea din câmpul gravitațional al vechii identități care continuă să existe în mintea celor din jur, asta însemnând inclusiv renunțarea la anumite relații.
Evenimente viitoare:
🧘🏼The Art of Being, cu Orpheus B: 6-8 SEP 2025
Poate ești de ceva timp pe drumul spre tine.
Ai căutat prin minte, ai învățat prin corp, ai simțit ce aveai de simțit și te-ai cunoscut tot mai bine.
Acum, poate nu mai cauți să înțelegi tot.
Poate vrei doar un loc unde să te așezi și să te lași să fii.
Tu cu tine, împreună cu alții ca tine. Și un om care nu vrea să predice sau să te învețe, ci să te poarte într-o călătorie.
Orpheus vine din Costa Rica, unde trăiește jumătate din an într-un sanctuar de vindecare, în mijlocul pădurii tropicale 🌿
🌀 Acolo ține spațiu pentru procese profunde, în ritmul naturii și al oamenilor care vin să se privească pe ei înșiși. Lucrează cu blândețe, cu simplitate, cu atenție.
Și vine pentru prima oară, vine în România 🇷🇴 în Cluj Napoca ✨ pe 6–7 septembrie 📍
Vine pentru o experiență înrădăcinată în tehnici străvechi, respirație, ritm și tăcere.
🌀Ce trăiești în cele două zile?
InnerVation™️ : Respirație, sunet și mișcare ghidată, care eliberează energia stagnantă și te reconectează la tine
The D.M.T. Journey™️ :Get high on your own supply prin sunet, ghidare și vibrație, care te deschid la viziune, claritate și bucurie
Acupunctură Tribală (opțională): Un proces colectiv de echilibrare energetică, care reîntregește armonia dintre minte și corp
Qigong & Tai Chi Chuan :Practici taoiste care aduc prezență, stabilitate și curgere blândă în corp
Wisdom Talks & Dialog deschis : Conversații vii despre vindecare, blocaje, direcție interioară - fără clișee, din întrupare
Cercuri de integrare : Spații sigure unde ce simți prinde cuvânt și sens, iar ce ai trăit se așază
Pe lângă programul principal, vor exista și posibilități de sesiuni private sau de grup cu Orpheus, pentru cei care simt chemarea să aprofundeze experiența.
Ca deobicei pentru voi, avem un COD DE REDUCERE: ORPHEUS20.
Cu drag, 🍁
Echipa Psiholab